Vincare 51,7 WG, un nou fungicid Makhteshim Agan

Scris de Echipa Alcedo

VincareIeri, compania Makhteshim Agan a lansat la Budureasca, in judetul Prahova, noul sau fungicid Vincare 51,7 WG. La eveniment au participat viticultori din judetele limitrofe, precum si reprezentanti ai distribuitorilor companiei. Dupa prezentarea pe larg a noului fungicid, gazda evenimentului, Crama Budureasca, a organizat un tur complet si o degustare de vinuri. Vincare 51,7 WG este un fungicid antiperonosporic, cu actiune preventiva dar si curativa, impotriva ciupercilor patogene din clasa Oomycetes, patogeni care provoaca mana (Plasmopara viticola) la vita de vie si la tomate (Phytophtora infestans). Fungicidul Vincare 51,7 WG, forta a doua substante active complementare: bentiavalicarb (1,75%) si folpet (50%), este formulat sub forma de granule dispersabile in apa. Doza de aplicare este de 1,6 – 2,0 kg/ha pentru culturile de tomate si vita de vie, intr-un volum de apa ce poate varia in functie de cultura, stadiul de vegetatie si echipamentul de stropit (intre 500 si 1000 litri).

Vincare 51,7 WG prezinta o eficacitate constanta chiar la presiuni mari de infectie, are efect preventiv si de stopare a dezvoltarii patogenului, rezistenta la spalare (dupa o ora de la aplicare produsul se transloca in frunza), este eficient chiar si pe tulpinile de patogen rezistente la strobilurine si fenilamide. Aplicarea unui tratament inainte de instalarea bolii opreste infectia si impiedica inmultirea patogenului.

sursa: Makhteshim Agan