Sprijin pentru sectorul vitivinicol
Scris de Echipa Alcedo
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) sprijina sectorul vitivinicol cu investitii importante in plantatii viticole, dar si in tehnologie de ultima ora. Pentru a veni in sprijinul producatorilor romani, MADR a decis realizarea unui studiu de piata care sa cuprinda elemente legate de cererea si oferta de struguri si vin din Romania, dar si informatii despre distributie si consum, pe categorii de varsta, despre preturi ori standarde de calitate. Elementele studiului au fost agreate impreuna cu reprezentantii producatorilor, respectiv organizatia interprofesionala ONIV.
Studiul este realizat de Institutul de Cercetare pentru Economie Agriculturii si Dezvoltare Rurala (ICEADR) din cadrul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice si va avea urmatoarele elemente: regiunile viticole din Romania, sortimentul viticol al Romaniei, cererea si oferta de struguri si vin in Romania, distributia si consumul de vin din Romania, consumul pe categorii de varsta, preturile de consum la struguri si vin, standarde de calitate pentru comercializarea strugurilor de masa si a vinului, continutul in zaharuri, sprijinul financiar acordat sectorului, concluzii etc. Acest studiu este in plina desfasurare, fiind demarat in 15 noiembrie 2016 si va fi finalizat in 8 decembrie 2016. Precizam ca, valoarea fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene (UE) pentru masura de promovare a produselor agricole a crescut pe total UE de la peste 50 milioane euro in anul 2015 la aproximativ 111 milioane de euro in anul 2016 si va creste pana la 200 milioane euro pana in anul 2020.
Comunicat de presa MADR