Protectie impotriva focului bacterian al rozaceelor la mar, par, gutui, cu ALCUPRAL 50 PU
Scris de Echipa Alcedo
Focul bacterian, produs de bacteria Erwinia amylovora, una din cele mai pagubitoare “maladii”, afecteaza suprafete mari de semintoase, gutuiul fiind specia cea mai sensibila, insa nici marul si parul nu sunt ocolite. Din pacate, daca dupa aparitia acestei bacterioze nu se iau masuri adecvate si imediate, este posibil ca mai tarziu orice solutie sa fie in zadar. De aceea, pe langa masurile care se iau pentru evitarea propagarii bolii de la o planta la alta (eliminare plantelor gazda din apropierea plantatiilor pomicole, asa cum este paducelul, eliminarea plantelor bolnave si arderea lor, dezinfectarea instrumentelor cu care se fac taierile, etc), alegerea produsului, dar si momentul aplicarii sunt deosebit de importante in eradicarea acestei boli de carantina. In timpul iernii, bacteria ierneaza in zonele marginale ale ulcerelor de pe ramuri si trunchi, dar si in muguri, fructe bolnave si ramuri. In primavara bacteria devine activa, inoculul primar fiind diseminat prin ploaie, vant, insecte si pasari, si ajunge pe flori sau rani ale plantelor, dupa care incepe multiplicarea bacteriei, rezultand un exudat bacterian, care va constitui inoculul pentru infectiile secundare. Cele mai eficiente produse sunt cele pe baza de cupru, asa cum este ALCUPRAL 50 PU, produs fabricat in Romania. ALCUPRAL 50 PU are o actiune fungicid-bactericida, de contact cu eficienta ridicata in prevenire si combaterea acestei boli, la mar, par si gutui putand fi utilizat, in concentratie de 0,3% prefloral si 0,04 % postfloral. Tratamentul are o eficienta sporita, daca se incepe devreme, in momentul umflarii mugurilor. Mentionam ca in momentul in care se efectueaza acest tratament, este recomandat sa se utilizeze o cantitate de solutie mai mare pentru a se realiza o “imbaiere” a pomilor. ALCUPRAL 50 PU se poate aplica impreuna cu unele produse omologate pentru tratamentele de iarna-primavara cum ar fi NUPRID OIL 004 CE.
Echipa ALCEDO