Păstârnac - înființarea culturii, îngrijire și recoltare

Păstârnacul este o cultură valoroasă în grădinile din România, deși este cultivat pe suprafețe mici. Cu o rădăcină aromată, alb-gălbuie și un gust specific, păstârnacul adaugă o notă distinctă în numeroase preparate culinare și conserve. Pe lângă aroma sa deosebită, rădăcinile de păstârnac sunt bogate în nutrienți esențiali, precum proteine, glucide și vitamine, devenind astfel un ingredient sănătos și versatil.

În plus, această plantă bienală trece printr-un ciclu de dezvoltare interesant: în primul an, formează rădăcina pivotantă și rozeta de frunze, iar în al doilea an, apare tulpina floriferă, împodobită cu flori galbene delicate, urmate de fructele de tip diachenă. Datorită caracteristicilor sale și a nevoilor specifice de îngrijire, cultivarea păstârnacului poate fi o provocare, dar și o recompensă pentru grădinarii atenți.

Acest articol prezintă toate informațiile necesare începând de la înființarea culturii de păstârnac până la momentul optim de recoltare.

Cerințele păstârnacului față de sol și mediu

Păstârnacul este o plantă care se adaptează bine în soluri mijlocii și lutoase, cu un pH neutru, fiind esențial pentru o dezvoltare sănătoasă. Germinarea semințelor necesită o temperatură minimă de 1-2° C, însă ideală pentru creștere este o temperatură de 18-20° C. Datorită rădăcinilor sale adânci, păstârnacul rezistă bine la secetă și are cerințe moderate de apă.

Rotația culturilor pentru păstârnac

Cele mai bune culturi premergătoare sunt legumele care părăsesc terenul devreme, cum ar fi roșiile, ardeii, castraveții și vinetele, lăsând solul curat de buruieni. De asemenea, păstârnacul poate fi cultivat după culturi precum cartoful, mazărea sau floarea-soarelui. Aceste alegeri contribuie la îmbunătățirea structurii solului, reducând riscul de apariție a bolilor și dăunătorilor specifici păstârnacului, favorizând astfel o recoltă sănătoasă și bogată.

Cum se pregătește terenul pentru cultivarea păstârnacului?

Pregătirea terenului pentru păstârnac începe toamna, după desființarea culturii anterioare. Se aplică fertilizarea de bază, conform analizei chimice a solului, urmată de lucrări care mobilizează solul la o adâncime de 25-30 cm. La începutul primăverii, se adaugă o nouă fertilizare pentru a îmbunătăți calitatea solului, iar apoi acesta este mărunțit și nivelat. Pentru a evita apariția buruienilor, se recomandă efectuarea unei erbicidări în preemergență.

Înființarea culturii – când și cum se seamănă păstârnacul?

Semănatul se realizează primăvara devreme, între 1 și 30 martie, asigurându-se o densitate optimă de plante. Se utilizează între 4 și 8 kg de semințe pe hectar, în funcție de schema de semănat aleasă. Poți opta pentru două rânduri pe brazdă, cu distanțe de 35 cm între rânduri și 10-12 cm între plante, sau trei rânduri pe brazdă la aceeași distanță între rânduri, cu 4-5 cm între plante. Semințele se plantează la o adâncime de 1-3 cm, iar imediat după semănat, este recomandată tăvălugirea terenului pentru un contact mai bun al seminței cu solul.

De asemenea, aplicarea unui erbicid precum Challenge 600 contribuie la prevenirea buruienilor, iar cultura se irigă la 8-10 zile de la semănat, cu 200 mc de apă/ha, pentru a stimula germinarea și dezvoltarea plantelor.

Lucrări de întreținere a culturii de păstârnac

Întreținerea culturii de păstârnac este o activitate care asigură obținerea unei recolte de calitate superioară. Un prim pas important în acest proces este răritul plantelor, care trebuie realizat când acestea dezvoltă 2-3 frunze. Este recomandat să se lase o distanță de 4-5 cm între plante, pentru a preveni competiția pentru nutrienți și apă. Ulterior, la al doilea rărit, este indicat să se mențină o distanță mai mare, de 20-25 cm, astfel încât fiecare plantă să beneficieze de o suprafață de nutriție de 40 cm².

Fertilizarea este un pas care se realizează în perioada de creștere intensă a rădăcinilor, în special în lunile iulie și august. Aceasta asigură plantele cu nutrienții necesari, stimulând o dezvoltare vigoroasă.. De asemenea, irigarea regulată în lunile iunie-septembrie asigură  menținerea unei umidități optime în sol, care ar trebui să fie între 70-75% din capacitatea de câmp. Aceste acțiuni corecte de întreținere nu doar că sprijină sănătatea plantelor, dar contribuie și la obținerea unei recolte consistente și de înaltă calitate.

Descrierea și combaterea bolilor care pot apărea în cultura păstârnacului

Descrierea putregaiului moale (umed) al morcovului si păstârnacului (Erwinia carotovora)

Putregaiul moale este o afecțiune cauzată de bacterii care au  formă de bastonașe, ce se manifestă în special în condiții de umiditate excesivă. Acest patogen afectează în principal legumele rădăcinoase, precum morcovul, țelina și pătrunjelul.

Simptomele inițiale includ apariția unor pete brune, umede la nivelul coletului, care avansează spre vârf. Pe măsură ce boala progresează, interiorul rădăcinii dezvoltă caverne pline cu o masă mucilaginoasă, ceea ce duce, în final, la putrezirea completă a rădăcinii. Răspândirea bacteriilor se realizează prin intermediul melcilor, larvelor unor insecte și prin apă, dar și prin contactul cu rădăcinile sau resturile vegetale infectate de la un an la altul. Prevenirea și combaterea acestei afecțiuni sunt esențiale pentru menținerea sănătății culturilor.

Printre măsurile de prevenire se numără evitarea terenurilor cu exces de apă, practicarea rotației culturilor și sortarea rădăcinilor înainte de depozitare. De asemenea, este recomandat ca umiditatea să fie menținută sub 80% în timpul păstrării, iar temperatura să fie între 1 și 4 grade Celsius pentru a limita dezvoltarea patogenului.

Descrierea și combaterea făinării (Erysiphe umbelliferarum)

Făinarea este o boală fungică vizibilă pe frunze și tulpini, manifestându-se printr-o pâslă miceliană albă, care conține conidioforii și conidiile ciupercii. Pe măsură ce boala progresează, apar picnidiile negre, iar frunzele se brunifică și se usucă. Combaterea acestui patogen se poate realiza eficient cu ajutorul fungicidelor, precum Thiovit Jet 80 WG sau Kumulus DF, recomandate în cantitate de 4,0 kg/ha. Aplicarea acestor tratamente nu doar că ajută la prevenirea răspândirii bolii, dar și la menținerea sănătății plantelor afectate, asigurând astfel o recoltă optimă.

Descrierea putregaiului alb (Sclerotinia sclereotiorum)

Pe lângă păstârnac și pătrunjel, ciuperca afectează și morcovul, țelina și alte rădăcinoase, continuându-și evoluția chiar și în perioada de păstrare. Pe rădăcini, apar pete umede și ușor decolorate, acoperite cu un mucegai alb specific ciupercii. În stadiile avansate, se dezvoltă scleroții negri cu dimensiuni de 3-10 mm, care permit ciupercii să supraviețuiască în sol timp de mai mulți ani. Această rezistență face ca infecțiile să fie o provocare pentru culturile afectate. Pentru a preveni apariția putregaiului alb, este esențială rotația culturilor și evitarea plantelor sensibile la atacul acestei ciuperci. De asemenea, este importantă sortarea rădăcinilor pentru a limita infestările.

Descrierea și combaterea septoriozei (Septoria apiicola)

Pe frunze, tulpini și petiol se pot observa pete brune cu centrul albicios, însoțite de picnidiile negre ale ciupercii. Această afecțiune afectează suprafața foliară responsabilă de asimilare. Boala se poate răspândi atât prin semințe, cât și prin picnospori.

Prevenirea și combaterea acesteia se pot realiza prin utilizarea de semințe sănătoase și prin aplicarea de fungicide în timpul vegetației. Printre soluțiile recomandate se numără Difcor 250 EC, utilizat în doză de 0,5 l/ha, Ortiva Top, în doza de 1,0 l/ha, Makler 250 SE sau Zoxis 250 SC, în doza de 1,0 l/ha, etc.

Descrierea și combaterea dăunătorilor care pot apărea în cultura păstârnacului

Păduchele verde (Semiaphis dauci)- Afidele – descriere și combatere

Păduchele verde iernează sub formă de ou, iar odată cu venirea primăverii, femelele încep să apară. Acestea se reproduc asexuat, generând mai multe generații nearipate. În luna mai, se dezvoltă adulți aripați care migrează către plantele gazdă. Acolo, împreună cu femelele nearipate continuă procesul de înmulțire, rezultând atât forme aripate, cât și nearipate. Acest dăunător afectează culturile de legume umbelifere, cum ar fi morcovul, păstârnacul, pătrunjelul, țelina și mărarul. Combaterea chimică a păduchelui verde se poate realiza prin aplicarea tratamentelor cu Mospilan 20 SP la o concentrație de 0,0125%, Teppeki, în concentrație de 0,012-0,014%,  Decis Mega 50 EW, în concentrație de 0,02 %,etc.

Descrierea și combaterea limaxului cenușiu (Agriolimax agreste)

Limaxul cenușiu este un gastropod care iernează sub formă de ou sau, mai rar, sub formă de adult. Acești melci își petrec iarna în găuri subterane și crăpături ale solului, protejați de îngheț, unde își încetinesc metabolismul și intră într-o stare de letargie. Evoluția embrionară a melcilor este influențată de temperatura și umiditatea din mediu, având o durată de aproximativ două până la patru săptămâni. Primii melcișori, care rezultă din eclozarea ouălor, ajung la maturitate în jurul lunii iulie. Aceștia sunt urmați de melcișorii generației a doua, care apar în a doua jumătate a lunii august. Se hrănesc cu organele vegetative ale plantelor, se dezvoltă și se împerechează, depunând ouă în octombrie, reîncepând astfel ciclul biologic.

Melcii sunt activi în timpul zilei, atâta timp cât umiditatea este suficientă, altfel devin nocturni. În condiții aride, aceștia secretă mucus, protejându-se astfel de deshidratare. Alimentația melcului este polifagă, afectând atât plantele cultivate, cât și cele spontane, prin găuri neregulate pe frunze și alte părți ale plantelor. Această activitate poate duce la infecții secundare, provocate de ciuperci sau bacterii.

Combaterea limaxilor se poate face manual, prin strângerea acestora după ploaie sau noaptea, la lumina electrică. De asemenea, tratamentele chimice cu moluscocide, precum  Optimol  Agrosan B, foarte eficiente și pot fi aplicate prin împrăștiere sau încorporare în sol, ajutând la menținerea sănătății culturilor.

Coropișniță (Gryllotalpa gryllotalpa)- descriere și combatere

Coropișnița, cunoscută și sub denumirea științifică de Gryllotalpa gryllotalpa, s-a adaptat remarcabil la viața subterană, devenind un dăunător polifag care poate afecta grav culturile agricole. Această insectă are o lungime de aproximativ 50-70 mm, cu un corp robust de culoare castaniu catifelat și un cap rotunjit, având picioare anterioare puternice care îi permit să sape coridoare subterane, esențiale pentru supraviețuirea sa. Coropișnița se hrănește cu materiale vegetale, rădăcini, insecte târâtoare mai mici și viermi, fiind activă în special în perioada de împerechere, când se aventurează la suprafață pentru a căuta un partener.

Ciclul său de viață este fascinant; femela depune între 400-600 de ouă într-un cuib aflat la o adâncime de 30-40 cm în sol, iar larvele, care sunt inițial de culoare albă, se dezvoltă în condiții favorabile, având un aspect similar cu adulții. Coropișnița iernează fie ca larvă, fie ca adult, ceea ce îi permite să supraviețuiască condițiilor climatice severe. În sere și solarii, aceasta devine activă la începutul lunii martie, iar în câmp, abia în aprilie.

Dăunătorul se manifestă prin atacuri asupra diverselor culturi, inclusiv cereale, plante tehnice și legume, precum varza, conopida și tomatele. Prezența coropișniței poate fi ușor identificată prin galeriile săpate în stratul superficial al solului și prin plantele ofilite sau roase. Combaterea acesteia necesită o abordare integrată, care include atât prevenirea, cât și combaterea chimică.

Printre măsurile preventive se numără arături adânci de toamnă, menite să aducă coropișnițele la suprafață, unde pot fi distruse de ger, și utilizarea gropilor capcană umplute cu gunoi activ de grajd pentru a prinde insectele iernate. De asemenea, păstrarea gunoiului de grajd în locuri protejate și transportarea acestuia pe câmp în timpul iernii poate contribui la reducerea populațiilor de coropișnițe.

În ceea ce privește combaterea chimică, produse precum Corocid Super poate fi utilizat eficient, fie prin încorporare în sol, fie prin împrăștiere la suprafață, asigurând astfel protecția culturilor afectate.

Descrierea și combaterea viermilor sârmă (gândaci pocnitori) (Agriotes sp.).

Viermii sârmă sunt insecte răspândite în toate regiunile țării, cu o preferință pentru zonele de stepă și silvostepă. Aceștia se remarcă prin corpul lor alungit și îngustat posterior, având elitre cu patru dungi caracteristice. Larvele, ce pot atinge o lungime de 18-26 mm, sunt cilindrice și puternic chitinizate, ceea ce le conferă o rigiditate distinctivă. De la vârsta a doua, culoarea acestora trece de la alb-transparent la galben-portocaliu lucios, cu capul brun. Viermii sârmă au o generație la 3-5 ani și hibernează în sol atât ca insecte adulte, cât și ca larve. Acestea din urmă sunt polifage, hrănindu-se cu părțile subterane ale plantelor, atacând în special cerealele păioase, porumbul, floarea-soarelui, dar și diverse legume și pomi fructiferi.

Pentru a preveni apariția viermilor sârmă, se recomandă rotația culturilor și efectuarea unei arături adânci de toamnă, care contribuie la distrugerea larvelor din sol. De asemenea, este esențial să se adune și să se distrugă prin ardere toate resturile vegetale după recoltare, pentru a elimina potențialele surse de infestare. În cazul în care infestarea este deja prezentă, combaterea chimică este o soluție eficientă. Utilizarea produsului Trika Expert, în cantitate de 10-15 kg/ha, printr-o ușoară încorporare înainte de plantare, poate contribui la controlul acestor dăunători. Prin adoptarea acestor măsuri, agricultorii pot reduce impactul negativ al viermilor sârmă asupra culturilor, asigurând o recoltă sănătoasă și abundentă.

Alți dăunători cunoscuți:

• Păduchele la păstârnac (Dysaphis apiifolia)
• Păduchele paducelului (Dysaphis crataegi)
• Păduchele negru al păstârnacului (Myzus ornatus)
• Păduchele rădăcinilor de păstârnac (Anuraphis subterranea)
• Păduchele brun al păstârnacului (Cavariella pastinaceae)
• Păduchele verde al piersicului (Myzus persicae)
• Croitorul păstârnacului (Phytoecia icterica)
• Musculița galicola a păstârnacului (Contarinia pastinaceae)
• Musca morcovului (Psila rosae)
• Ploșnița umbeliferelor (Coreus marginatus)
• Ploșnița vărgată a umbeliferelor (Graphosoma lineatum)

Sfaturi pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor la păstârnac

Păstârnacul este susceptibil la diverse boli care pot afecta sănătatea și randamentul recoltei. Iată principalele boli care pot apărea:

Bolile păstârnacului:

• Mana umbeliferelor (Plasmopara pastinacae)
• Putregaiul moale al rădăcinilor (Erwinia carotovora)
• Făinarea umbeliferelor (Erysiphe umbelliferarum)
• Putregaiul alb al rădăcinilor (Sclerotinia sclerotiorum)
• Ofilirea vasculară (Fusarium spp.)
• Alternarioza (Alternaria dauci)

Boli de depozit la păstârnac:

• Putregaiul moale al rădăcinilor (Erwinia carotovora)
• Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)
• Putrezirea apoasă (Rhizopus stolonifer)

Pentru a preveni și combate aceste boli, este esențial să urmezi câteva măsuri preventive:

• Utilizează semințe sănătoase.
• Elimină din cultură plantele afectate.
• Evită irigarea excesivă.
• Distruge resturile vegetale din câmp după recoltare.
• Respectă rotația culturilor.
• Depozitează păstârnacul în condiții optime.
• Folosește fungicide conform instrucțiunilor de aplicare.

Cum se combat buruienile din cultura de păstârnac?

Pentru a asigura o recoltă de păstârnac de calitate, este important să se efectueze raritul plantelor atunci când acestea dezvoltă 2-3 frunze adevărate, garantând distanțe adecvate între ele pentru a facilita creșterea. Irigarea regulată, cu 3-4 aplicări de 300-400 metri cubi/ha, este esențială, mai ales în perioada îngroșării rădăcinilor, pentru a asigura o dezvoltare optimă. Mulcirea solului cu resturi vegetale sau folii speciale ajută la menținerea umidității, reglează temperatura, previne dezvoltarea buruienilor și reduce lucrările de întreținere. De asemenea, se recomandă 2-3 fertilizări faziale pentru a susține creșterea plantelor și 3-4 prășile pentru a combate eficient buruienile, care pot fi controlate și chimic prin erbicide.

Recoltarea și depozitarea păstârnacului

Recoltarea păstârnacului se desfășoară toamna, înainte de înghețarea solului, prin smulgerea plantelor, care trebuie să fie pregătite cu atenție. Este important să se utilizeze cazmaua pentru a disloca solul din jurul rădăcinilor, pentru a evita ruperea acestora, mai ales în cazul soiurilor cu rădăcini lungi.

În cazul culturilor însămânțate vara, păstârnacul poate rămâne în câmp pe timpul iernii, protejat de ger cu frunze sau paie, urmând a fi recoltat primăvara. Frunzele obținute în procesul de recoltare sunt valoroase pentru furajarea animalelor, iar producția medie este de 10-14 t/ha. Rădăcinile păstârnacului, cu o producție de 30-35 t/ha, necesită o curățare atentă, eliminând exemplarele bolnave sau deteriorate. Acestea se depozitează în pivnițe sau silozuri dotate cu ventilație, asigurându-le o conservare optimă.

Productivitatea la cultura de păstârnac

Cultura de păstârnac poate aduce o producție variabilă între 30 și 40 de tone pe hectar, în funcție de densitatea de plantare, care se situează între 350.000 și 400.000 de plante pe hectar. De asemenea, se pot obține și peste 10 tone de frunze verzi, utilizate în cantități reduse în furajele pentru siloz. Păstârnacul nerecoltat toamna poate fi cules în ferestrele iarnii,  atunci când solul nu este înghețat, sau în primăvara devreme. Păstrarea acestuia pe timpul iernii se poate realiza în silozuri, la fel ca în cazul morcovului, asigurând astfel o valorificare eficientă a recoltei.

Concluzii

Astfel, cultura păstârnacului nu este doar o alegere agricolă, ci o parte esențială a biodiversității și tradițiilor culinare. Protejarea acestei culturi nu doar că asigură continuitatea unei risipe de arome, dar contribuie și la menținerea sănătății solului și a ecosistemelor locale.