Ministrul Agriculturii face apel: Cer traderilor si producatorilor sa nu avanseze cifre pe productii pentru ca influenteaza preturile la cereale

Scris de Echipa Alcedo

pretul-grauluiMinistrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, face apel la toate asociatiile de producatori si la toti traderii sa nu avanseze cifre privind productiile de cereale pentru ca ar putea sa influenteze preturile pe piata. „Fac apel la toate asociatiile de producatori si la toti traderii sa nu avansam cifre sau productii in momentul de fata pentru ca asta ar putea influenta preturile. Eu nu vreau sa influentez preturile si o sa va spun exact despre productie in luna august cand se va incheia prima campanie de recoltat. E bine sa fim retinuti, e bine sa ne bucuram ca vremea e buna, ca APIA a facut platile la timp si fermierii au putut sa isi desfasoare campania in mod corespunzator”, a declarat, ieri, Daniel Constantin.  

Ministrul considera ca ploile din aceste zile influenteaza in bine culturile agricole din zone precum Calarasi sau Ialomita, desi admite ca ar mai fi nevoie si de „momente de pauza”. „Ploile de acum ajuta, dar ne mai trebuie si momente de pauza. Cantitatea de apa este buna in zona in care ne aflam acum, in Calarasi, dar si in Ialomita. Aici, in urma cu cateva saptamani, cand ploua in Mehedinti si in Caras, in aceasta zona se iriga, pentru ca era insuficienta apa pentru culturi”, a explicat seful MADR.

sursa: agerpres.ro