Cum va fi vremea in aceasta saptamana…

Scris de Echipa Alcedo

Vremea normala de la inceputul perioadei va intra treptat intr-un proces de racire, in aproape toata tara. Temperatura maxima se va situa intre 16…29°C, iar cea minima intre 5…19°C, in toate zonele de cultura. Instabilitatea atmosferica se va manifesta prin ploi locale cu caracter de aversa, dar si torential, acestea fiind insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului, local cu aspect de vijelie. Totodata, cantitatile de apa prognozate pot fi mai insemnate din punct de vedere agricol, iar izolat vor fi conditii de producere a grindinei.

Pe adancimea de sol 0-100 cm, in cultura graului de toamna, continutul de apa se va situa in limite scazute (seceta pedologica moderata) si local deosebit de scazute (seceta pedologica puternica), pe suprafete extinse din Moldova, local in centrul si estul Transilvaniei, vestul si sudul Crisanei, centrul si sud-estul Dobrogei, nordul si nord-estul Munteniei, izolat nord-vestul Banatului. In Maramures, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei si a Banatului, local in nordul, centrul si sudul Transilvaniei, nordul si vestul Crisanei, nordul, estul, izolat centrul si sud-vestul Moldovei, estul si nordul Dobrogei, rezerva de umiditate din sol va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime. In cultura de porumb, gradul de aprovizionare cu apa a solului pe profilul 0-100 cm se va incadra in limite satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime, in aproape toata tara. Local in nordul, vestul si nord-vestul Banatului, vestul si sud-estul Crisanei, sudul, izolat centrul, nordul si nord-estul Moldovei, se vor inregistra deficite de umiditate in sol (seceta pedologica moderata).

In general, procesele de crestere si dezvoltare ale culturilor agricole vor fi normale si chiar intensificate, indeosebi pe suprafetele cu o buna aprovizionare cu apa a solului. Pe ansamblu, la speciile de toamna infiintate in epoca optima, starea de vegetatie se va mentine buna si medie, respectiv medie si slaba la cele intarziate fenologic, precum si pe terenurile cu deficite de umiditate in sol. Culturile de orz si grau de toamna se vor afla la inflorire, maturitate in lapte si ceara, in cea mai mare parte a zonelor agricole. Rapita din sudul, sud-estul, estul, centrul si vestul teritoriului isi va continua formarea si cresterea boabelor in silicve si maturitatea deplina. La floarea-soarelui se va definitiva aparitia primei perechi de frunze, predominanta fiind faza de infrunzire, in majoritatea regiunilor. Local, in jumatatea de sud a tarii se va putea semnala formarea calatidiului. In functie de data semanatului, la porumb se vor inregistra cresterea frunzei a 3-a si infrunzirea (5-14 frunze), pe aproape intreg teritoriul. In principalele bazine de cultura, la sfecla de zahar se va finaliza rasarirea, continuandu-se totodata dezvoltarea aparatului foliar si izolat alungirea axei hipocotile. Fenologic, cartoful se va afla la formarea/cresterea lastarilor laterali si tuberizare, iar la soiurile timpurii de consum se va inregistra imbobocirea. Speciile de samburoase (cais, cires, visin, piersic, prun) vor parcurge acumularea zaharurilor in fructe si coacerea acestora, precum si infrunzirea, iar semintoasele (mar, par, gutui), cresterea lastarilor/frunzelor si rodului, in toate plantatiile pomicole. De asemenea, soiurile de cires si visin ajunse la maturitatea de consum se vor recolta in continuare. In majoritatea plantatiilor viticole, se vor semnala infrunzirea, inflorirea si izolat formarea boabelor.

Lucrarile agricole in camp (fertilizari, erbicidari, prasile manuale/mecanice, tratamente fitosanitare, etc.) vor fi intrerupte temporar de precipitatiile prognozate.

Sursa: meteoromania.ro