Cum va fi vremea in aceasta saptamana…

Scris de Echipa Alcedo

In urmatorul interval de timp, sub aspect termic, va predomina o vreme mai rece decat in mod obisnuit, in aproape toata tara. Temperatura maxima a aerului se va incadra intre 6…21°C, iar cea minima intre 0…12°C. Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 10 cm va oscila intre 8…18°C, indeosebi in zonele de campie, favorabila pentru desfasurarea fazelor de vegetatie la culturile semanate pana in prezent, precum si continuarii insamantarilor la graul de toamna. Se intrevad precipitatii predominant sub forma de ploi locale in aproape toate regiunile, acestea fiind insotite de intensificari temporare ale vantului.

In stratul de sol 0-20 cm (ogor), continutul de umiditate se va incadra in limite scazute si deosebit de scazute, seceta pedologica fiind moderata, puternica si extrema, in cea mai mare parte a regiunilor agricole. Aprovizionarea cu apa a solului va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime, pe suprafete extinse din Moldova, izolat in estul si sud-estul Dobrogei, nordul Munteniei, nord-vestul Banatului si vestul Crisanei.

Procesele biologice la culturile de toamna si speciile pomi-viticole vor evolua in general normal, cu exceptia terenurilor agricole cu deficite accentuate de apa in sol si in zonele depresionare unde ritmurile vegetative ale plantelor vor fi stanjenite temporar. La cultura de porumb va fi posibila definitivarea maturitatii depline, totodata continuandu-se recoltarea. Sfecla de zahar din principalele bazine specializate se va afla la acumularea zaharului in radacina si maturitatea tehnologica, local declansandu-se lucrarile de recoltare. La cartof va fi posibila finalizarea recoltarii pe majoritatea suprafetelor agricole. Speciile pomi-viticole vor parcurge maturarea fructelor/boabelor/lemnului, recoltarea, ingalbenirea si caderea frunzelor. Functie de data semanatului, la speciile de toamna (rapita, orz si grau) se vor inregistra fazele incipiente de germinare, rasarire si aparitia primelor frunze, continuandu-se totodata semanatul. Local, pe arealele unde se vor mentine deficite ridicate de apa in sol, uniformitatea si vigurozitatea culturii de rapita se va prezenta medie si slaba.

Ca urmare, lucrarile agricole de toamna se vor desfasura pe ansamblu normal, exceptand zilele cu precipitatii.

Sursa: meteoromania.ro