Cum va fi vremea in aceasta saptamana

Scris de Echipa Alcedo

vremeaIn aceasta perioada, vremea va fi, in general mai calda decat in mod obisnuit, in cea mai mare parte a tarii. Temperatura maxima a aerului va fi cuprinsa intre 21…31°C, in toate regiunile agricole ale tarii, iar cea minima se va incadra intre 5…21°C, in majoritatea zonelor de cultura, cele mai scazute valori fiind posibile in depresiuni. Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 5 cm va oscila intre 16…27°C, favorabila continuarii lucrarilor de semanat la culturile din prima epoca, precum si parcurgerii fazelor de germinare si rasarire la speciile de toamna infiintate pana in prezent. Se prognozeaza ploi locale, izolat cu caracter de aversa, insotite de descarcari electrice si intensificari temporare ale vantului, in aproape toata tara.

Rezerva de umiditate in stratul de sol 0-20 cm (ogor), se va situa in limite satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime, pe suprafete agricole extinse din Oltenia, vestul si local in nordul Munteniei, local in nordul, centrul si sudul Transilvaniei. Izolat in sud-vestul Olteniei se vor semnala usoare excese de apa in sol. In Dobrogea, Banat, Crisana, Maramures, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei si Transilvaniei, se vor inregistra deficite de apa in sol, seceta pedologica fiind moderata, puternica si extrema.

Lucrarile agricole de toamna (recoltarea fructelor, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, araturi, precum si pregatirea patului germinativ in vederea insamantarii culturii de rapita) se vor efectua in general normal.

sursa: meteoromania.ro