Cum va fi vremea in aceasta saptamana…

Scris de Echipa Alcedo

vremea - zapadaDupa cateva zile cu temperaturi ridicate, din aceasta noapte valorile termice vor scadea semnificativ, asa ca vremea va deveni destul de rece. Sunt preconizate si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare in mai multe zone agricole din tara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -2…8°C, iar cele minime vor oscila -3…4°C, valorile cele mai scazute inregistrandu-se in zonele depresionare, unde se va produce bruma si inghet superficial la sol. Despre rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, in cultura graului de toamna, aceasta se va incadra in limite satisfacatoare, apropiate de optim si optime, in majoritatea regiunilor agricole. In centrul si sudul Dobrogei se vor inregistra deficite de apa in sol (seceta pedologica moderata si puternica). Referitor la starea de vegetatie a culturilor agricole, procesele vegetative ale speciilor de toamna se vor desfasura normal in cea mai mare parte a tarii, cu exceptia zonelor depresionare, unde local se va mentine starea de repaus biologic. Pe ansamblu, uniformitatea si vigurozitatea plantelor va fi buna si medie, respectiv medie si slaba in culturile tardive, precum si pe terenurile cu deficite de apa in sol din sud-estul tarii. Cerealierele de toamna (orz si grau), in functie de data semanatului si agrotehnica aplicata isi vor continua rasarirea, formarea frunzei a treia si infratirea (10-100%), in aproape toate zonele de cultura. Cultura de rapita din sudul, estul, centrul si vestul tarii va parcurge predominant faza de infrunzire (5-14 frunze).

De asemenea, in toate plantatiile, atat pomii fructiferi, cat si vita de vie se vor afla in stadiul de repaus vegetativ, speciile fiind pe ansamblu bine adaptate la conditiile de iernare.

sursa: meteoromania.ro