Cum va fi vremea in aceasta saptamana…

Scris de Echipa Alcedo

vremeaPerioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului in general mai scazut decat in mod normal, in cea mai mare parte a tarii. Temperatura maxima a aerului nu va depasi 30°C, in aproape toate zonele de cultura, iar cea minima va fi intre 7…23°C, valorile mai scazute fiind posibile in zonele depresionare din estul Transilvaniei. Sunt posibile ploi locale sub forma de aversa, reduse cantitativ, fiind insotite de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, indeosebi in sudul si sud-estul tarii. In stratul de sol 0-20 cm, continutul de umiditate se va incadra in limite scazute si deosebit de scazute (seceta pedologica moderata, puternica si extrema) in Dobrogea, pe suprafete extinse din Muntenia, Oltenia, sud-vestul si vestul Crisanei, local in nord-estul, centrul si izolat in sud-estul Moldovei, nord-vestul Banatului si al Maramuresului, sudul Transilvaniei. Gradul de aprovizionare cu apa a solului va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime in cea mai mare parte a Transilvaniei, Banatului, estul Maramuresului, local in centrul, estul, nord-vestul si sudvestul Moldovei, nord-vestul Olteniei si al Crisanei, nord-vestul si nordul Munteniei. Continutul de apa pe adancimea de sol 0-100 cm, in cultura neirigata de porumb, va prezenta valori scazute si deosebit de scazute, seceta pedologica avand diferite grade de intensitate, respectiv moderata, puternica si extrema in Dobrogea, pe suprafete agricole extinse din Muntenia, Oltenia, Crisana, nord-estul, centrul si izolat in estul si sud-estul Moldovei, nord-vestul Maramuresului si al Banatului. Rezerva de umiditate din sol se va incadra in limite satisfacatoare si local apropiate de optim in Transilvania, pe suprafete extinse din Maramures, Banat, nord-vestul Olteniei, local in nord-vestul, centrul, estul si sud-vestul Moldovei, nord-vestul si nordul Munteniei.

Pe suprafetele agricole unde se va mentine fenomenul de seceta pedologica cu diferite grade de intensitate, procesele de coacere si maturare la culturile agricole vor fi in continuare stanjenite. De asemenea, lucrarile de pregatire a patului germinativ in vederea insamantarilor din prima epoca (rapita si orz) se vor efectua cu dificultate, in special pe terenurile cu deficite de umiditate in sol. Cultura de porumb se va afla la maturitate in ceara (40-100%) in cea mai mare parte a teritoriului agricol, iar in jumatatea de sud a tarii se va inregistra maturitatea deplina (10-100%), declansandu-se totodata recoltarea la hibrizii timpurii. Pe majoritatea suprafetelor agricole, floarea-soarelui va parcurge maturitatea ceara (70-100%) si deplina (50-100%), extinzandu-se de asemenea suprafetele recoltate indeosebi in sudul si vestul tarii. Sfecla de zahar isi va continua in bune conditii ingrosarea axei hipocotile, concomitent cu acumularea zaharului in radacini, in toate bazinele specializate. La cartof vor predomina cresterea tuberculilor, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologica si recoltarea la soiurile semitardive si tardive. In cea mai mare parte a plantatiilor, pomii fructiferi si vita de vie se vor afla predominant in fazele de crestere si coacere a fructelor/boabelor, acumularea zaharului, precum si recoltare la soiurile de consum. Conditiile meteorologice prognozate vor fi favorabile desfasurarii lucrarilor agricole din camp (eliberarea terenurilor de resturile vegetale, araturi, pregatirea terenului pentru campania de toamna, etc.), in aproape toata tara.

sursa: meteoromania.ro