Concursul National de Vinuri Editia a IX-a isi asteapta participantii
Scris de Echipa Alcedo
In perioada 9-10 aprilie 2014 va avea loc a IX-a editie a Concursului National de Vinuri la Centrul Regional de Afaceri Timisoara. Obiectivele concursului vizeaza promovarea vinurilor, antrenarea partenerilor din piata vinului, intr-o competitie benefica in folosul consumatorului, precum si educarea publicului privind caracteristicile vinurilor romanesti.
Concursul se desfasoara sub patronajul Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania (A.D.A.R.), al Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (O.N.I.V.) si al VINVEST. Ceremonia de Decernare a Medaliilor va avea loc sambata, 12 aprilie 2014, ora 12.00, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara, in cadrul Salonului International de Vinuri VINVEST. Se vor oferi Marea Medalie de Aur la Vin Alb si Rosu, Marea Medalie de Aur la Vin de Vinoteca, Marea Medalie de Aur la Bauturi Alcoolice si vor fi nominalizati cei mai buni oenologi.
sursa: vinvest.ro