Combaterea bolilor și dăunătorilor din culturile de ceapă

  • 13.11.2024
  • Scris de echipa ALCEDO

Boli și dăunători la ceapă pot afecta semnificativ recolta, iar o gestionare adecvată a acestora este esențială pentru a obține o producție sănătoasă și bogată. Îngrijirea cepei începe din momentul însămânțării, când este important să protejezi plantele de factorii nocivi.

În acest articol, vei descoperi care sunt cele mai eficiente metode de combatere a bolilor și dăunătorilor pentru recolta de ceapă, astfel încât să te poți bucura de o cultură prosperă.

 

Care sunt cele mai rezistente soiuri de ceapă la boli și temperaturi extreme?

Atunci când vine vorba de cultivarea cepei, alegerea soiului potrivit este esențială pentru obținerea unei recolte de succes. Unele soiuri se remarcă prin rezistența lor la boli și condiții meteorologice extreme, ceea ce le face ideale pentru agricultorii din zonele cu variabilitate climatică.

Soiul Diamant se distinge prin capacitatea sa de a supraviețui iernilor geroase și de a oferi o producție bună. Acest soi, omologat în 1977, are bulbii de dimensiuni medii, cu o formă aproape sferică și un gust dulce, plăcut. Este recomandat atât pentru gătit, cât și pentru consumul crud, fiind o alegere versatilă în bucătărie.

Pe lângă Diamant, soiurile omologate după anul 2000, cum ar fi Aurie de Buzău și Roșie de Făgăraș, sunt recunoscute pentru rezistența la mană și putregai alb. Aurie de Buzău, cultivată prin răsad sau însămânțare directă, se distinge prin forma sa tronconică și este ideală pentru consumul crud. De asemenea, Roșie de Făgăraș, cu interior alb și tunici exterioare roșii-violacee, se consumă de obicei proaspătă, aducând un plus de culoare și aromă în preparate.

Aceste soiuri sunt concepute să răspundă provocărilor climatice, asigurând nu doar o recoltă sănătoasă, ci și o păstrare îndelungată. Astfel, alegerea unui soi rezistent nu doar că optimizează producția, dar și asigură o calitate superioară a produselor, esențială pentru consumatorii din România.

Principalele boli la ceapă – cum le recunoști și cum le tratezi

În grădinile noastre, ceapa din arpagic este o legumă esențială, dar, din păcate, este expusă unei game variate de boli și dăunători care pot compromite recolta. Fie că este vorba de mana la ceapă sau de viroze precum dungarea galbenă, aceste probleme pot afecta semnificativ calitatea și cantitatea producției. De asemenea, dăunători precum musca cepei și tripsul comun pot cauza daune considerabile.

 

Manei cepei (Peronospora destructor)

Mana cepei cum arată

Mana cepei, cauzată de ciuperca microscopică Peronospora destructor, reprezintă o amenințare serioasă atât pentru culturile de ceapă destinate consumului, cât și pentru cele semincere și de arpagic. Această boală afectează frunzele, tijele florale, pedunculii și bulbii de ceapă, având potențialul de a compromite până la 60% din recoltă, în special în condiții climatice umede. Impactul negativ al manei cepei se observă prin afectarea dezvoltării plantelor, care pot suferi pierderi de 50-100% fără un tratament corespunzător, iar bulbii rămân adesea de dimensiuni reduse, ceea ce facilitează alterarea acestora în timpul păstrării.

Apariția infecției cu Peronospora destructor se produce în condiții specifice: plantele trebuie să fie expuse la umiditate ridicată timp de 2-4 ore, la temperaturi de 10-12 grade Celsius, pentru ca infecția să se declanșeze. Aceasta nu doar că afectează direct ceapa, dar poate și facilita apariția altor boli, cum ar fi alternarioza, amplificând astfel problemele pentru agricultori.

Transmiterea ciupercii se realizează prin două căi principale: sporii de rezistență și bulbii infectați. Sporii de rezistență rămân în resturile vegetale și germinează primăvara, mai ales în condiții de umiditate persistentă. Acești spori se pot răspândi prin vânt, infectând alte culturi de ceapă și legume bulboase, iar bulbii depozitați care au fost infectați pot perpetua boala de la un an la altul.

Simptomele manei cepei pot apărea în orice stadiu al dezvoltării plantei. La frunze, boala se manifestă prin pete concentrice verzi-deschis care devin galbene și se acoperă cu un puf cenușiu-violaceu, specific ciupercii. Tijele florale prezintă simptome similare, cu pete mai mari, care determină fragilitatea acestora, adesea ducând la ruperea lor. Bulbii sunt afectați în stadiul avansat al bolii, iar miceliul ciupercii se dezvoltă în partea apicală, provocând putrezirea bulbului și oferindu-i un aspect neplăcut, asemănător cu „ceapa fiartă”.

Pentru a preveni apariția manei cepei, agricultorii pot adopta mai multe măsuri de prevenire, cum ar fi arderea resturilor vegetale din cultura anterioară, distrugerea buruienilor, depozitarea bulbilor doar după o uscare temeinică și folosirea bulbilor sănătoși sau dezinfectați pentru însămânțare. De asemenea, rotația culturilor este esențială, ceapa nefiind cultivată pe același teren timp de cel puțin 2 ani. Prin implementarea acestor măsuri, agricultorii pot proteja culturile de ceapă și pot asigura o recoltă de calitate superioară, minimizând riscurile asociate cu mana cepei.

Putregaiul moale al bulbilor de ceapă (Erwinia carotovora)

Putregaiul moale al bulbilor de ceapa

Semnele vizibile ale infecției includ un colet moale, frunze alternative, brunificate și hidrozate, iar bulbii afectați pot putrezi, emanând un miros neplăcut. Această bacterie se transmite prin resturile vegetale, supraviețuind de la un an la altul, iar condițiile climatice influențează severitatea infecției. Precipitațiile repetate și temperaturile scăzute favorizează dezvoltarea bacteriei, în special atunci când alternanța dintre perioadele ploioase și cele secetoase determină o stagnare a creșterii plantelor.

În aceste condiții, frunzele nou formate nu protejează suficient bulbii, sporind riscul de infecții. Pentru a limita proliferarea bacteriilor în timpul păstrării, este esențial să se mențină o umiditate constantă a aerului și să se asigure temperaturi între 15-20 grade Celsius.

Prevenirea și combaterea acestei infecții se realizează prin rotația culturilor, uscarea corespunzătoare și sortarea bulbilor înainte de depozitare, măsuri care contribuie la reducerea frecvenței atacului de putregai moale.

Putregaiul cenușiu (Botrytis allii)

Putregaiul cenușiu (Botrytis allii)

Putregaiul cenușiu (Botrytis allii) este o boală comună care afectează culturile de ceapă, manifestându-se prin pete albe pe vârfurile frunzelor, care ulterior se usucă. Atacul poate avansa și la colet, provocând înmuierea și putrezirea bulbilor, ce devin acoperiți cu mucegaiul cenușiu caracteristic al ciupercii. Condițiile umede, cum ar fi ploile repetate în perioada de maturare a bulbilor, favorizează apariția acestui patogen, care se transmite prin resturi vegetale infectate, semințe sau scleroci. În cazul în care bulbi sunt păstrați în medii cu umiditate ridicată sau depozitați într-un strat prea gros, riscul de putrezire crește, având potențialul de a infesta și bulbi sănătoși. Prevenirea putregaiului cenușiu se bazează pe igiena culturală, rotația culturilor și utilizarea de semințe sănătoase. Tratamentele preventive cu Teldor 500 SC, aplicate cu 6 și 3 săptămâni înainte de recoltare, sunt eficiente, iar Switch 62,5 WG  reprezintă o altă soluție viabilă pentru combaterea acestei boli, utilizându-se la dozele recomandate.

 

Alternarioza – Pătarea purpurie a cepei (Alternaria porri și Stemphylium vesicarium)

Alternarioza-  Pătarea purpurie a cepei (Alternaria porri)

Alternarioza, cunoscută și sub denumirea de patarea purpurie a cepei, este o boală fungică devastatoare care afectează culturile de ceapă. Primele semne ale atacului se manifestă prin pete mici, umede, cu un diametru de 4-6 cm, care virează în galben-pal, având o zonă centrală cenușie. Pe măsură ce boala progresează, pot apărea inele concentrice, iar culoarea zonei afectate devine maro sau violet. Când ciuperca sporulează, petele devin brune-negricioase, cauzate de conidioforii și conidiile ciupercii. Este esențial să monitorizăm plantele afectate, deoarece frunzele se îngălbenesc, se ofilesc și, în final, se usucă. Ciupercile pot ataca nu doar frunzele, ci și tijele semincere și inflorescențele. Pentru a preveni și combate această boală, se recomandă rotația culturilor la intervale mai mari de patru ani, cultivarea soiurilor rezistente, evitarea fertilizării excesive cu azot și distrugerea resturilor vegetale după recoltare. O examinare atentă și aplicarea fungicidelor la nevoie sunt cruciale pentru menținerea sănătății culturilor de ceapă.

Putregaiul alb al cepei si prazului – Sclerotium cepivorum

Putregaiul alb al cepei – Sclerotium cepivorum

Putregaiul alb, provocat de ciuperca Sclerotium cepivorum, este o amenințare serioasă pentru culturile de ceapă și praz. Această ciupercă, semnalată pentru prima dată în Anglia în 1841, a ajuns și în România în 1918, provocând pagube semnificative în condiții de umiditate ridicată și temperaturi calde, putând compromite până la 70% din recolte. Simptomele includ îngălbenirea vârfului frunzelor în primăverile umede, iar atacul se manifestă prin vetre circulare sau alungite. Plantele afectate au rădăcini și tunici putrezite, acoperite cu un miceliu alb pufos, unde se formează scleroti mici, negri. Acest agent patogen poate rezista în sol timp de 4-5 ani, propagându-se prin apa de irigare și lucrările de întreținere. Perioadele critice de atac sunt în martie-aprilie și după formarea bulbilor. Prevenția este esențială și include asolamentul, arătura adâncă, arderea resturilor de plante bolnave și utilizarea de bulbi sănătoși. În vegetație, aplicarea de fungicide specifice poate ajuta la limitarea impactului acestei boli, protejând astfel recoltele de daune severe.

 

Rugina cepei, Rugina usturoiului, Rugina prazului (Puccinia allii sin. Puccinia porri)

Rugina cepei- descriere-Puccinia allii

Rugina cepei, usturoiului și prazului – Puccinia allii sin. Puccinia porri este o boală fungică provocată de ciuperca microscopică Puccinia allii, care afectează aceste culturi printr-un complex de stadii de dezvoltare. Primăvara, boala debutează cu pete mici, circulare, de culoare alb-gălbuie, ce conțin picnidii și ecidii de nuanță portocalie. Pe parcursul verii, frunzele dezvoltă pustule portocalii sau brun-roșiatice, care eliberează uredospori, sporii responsabili pentru propagarea bolii. Atacul se manifestă inițial pe frunzele mature, conducând la îngălbenirea și uscarea acestora, afectând astfel creșterea plantelor și a bulbilor. Condițiile optime pentru dezvoltarea ciupercii sunt temperaturile între 10-24°C și umiditatea ridicată. Combaterea ruginei include evitarea fertilizării excesive cu azot, asigurarea unui nivel optim de potasiu și rotația culturilor. De asemenea, cultivarea unor soiuri tolerante la rugina și utilizarea fungicidelor specifice sunt măsuri esențiale pentru a preveni și controla această boală.

 

Descrierea și combaterea dăunătorilor din cultura de ceapă

Păduchele verde al cepei (Myzus ascalonicus)

Păduchele verde al cepei reprezintă o amenințare serioasă pentru culturile de ceapă, migrând din câmp în seră în fiecare sezon, ceea ce îi permite să se adapteze rapid la medii diverse. Acest dăunător dezvoltă multiple generații anual prin reproducere asexuată, ceea ce facilitează proliferarea sa rapidă. Adulții, atât aripați, cât și nearipați, invadează frunzele, înțeapă și sug sucul celular, inundând organele atacate cu roua de miere. Aceasta afectează vizibil sănătatea plantelor, lăsând în urmă pete deschise care se unesc și cuprind întreg limbul. Combaterea eficientă a păduchelui verde se poate realiza prin tratamente chimice cu insecticide precum Mospilan 20 SP, Decis Mega 50 EW, etc., aplicate în concentrații specifice. Aplicarea corectă a acestor produse este esențială pentru protejarea sănătății plantelor și asigurarea unei recolte prospere.

Gândacul cepei (Lilioceris merdigera)

Daunator Gandacul cepei

Gândacul cepei este un dăunător periculos care iernează în sol ca adult și are două generații pe an. Acesta atacă plantele din familia Liliaceae, în special ceapa și usturoiul, provocând pagube semnificative. Larvele rod frunzele, lăsând dungi caracteristice și pătrunzând în interiorul acestora pentru a consuma parenchimul. Adulții se hrănesc cu frunzele și inflorescențele, ceea ce duce la o dezvoltare deficitară a plantelor și scăderea producției. Combaterea chimică se face prin tratamente cu insecticide, cum ar fi Decis Mega 50 EW, pentru a preveni infestarea și a proteja culturile.

Gărgărița cepei (Ceutorrhynchus suturalis)

Gărgărița cepei, un dăunător mic, de 2-3 mm lungime, afectează în principal culturile de ceapă și usturoi, având un impact semnificativ asupra recoltei. Această insectă are o singură generație pe an, hibernând ca adult în resturile vegetale sau în stratul superficial al solului. Primăvara, când temperaturile depășesc 10 grade Celsius, adulții ies din hibernare și migrează pe flora spontană și, ulterior, pe cea cultivată. După o perioadă de hrănire de 6-10 zile, femelele depun între 40-60 de ouă pe frunzele atacate. Larvele, de culoare galbenă, cu capsula cefalică brun-roșcată, devin vizibile la sfârșitul lunii aprilie, provocând galerii longitudinale în interiorul frunzelor. Aceste galerii generează pete albicioase pe suprafața frunzelor, care, în urma unui atac puternic, se usucă treptat de la vârf spre bază. Bulbii de ceapă afectate rămân mici, iar recolta de sămânță este diminuată și depreciată. Prevenirea infestării poate fi realizată prin arături de toamnă și prașire repetată pentru distrugerea pupelor. În caz de infestare, tratamentele chimice cu insecticide precum Decis Mega 50 EW, pentru a proteja culturile. Conștientizarea și acțiunile preventive sunt esențiale pentru menținerea sănătății culturilor de ceapă.

Viermele cepei – Musca cepei (Delia antiqua)

Viermele cepei

Musca cepei (Delia antiqua) este un dăunător periculos pentru culturile de ceapă, având un ciclu de viață complex și o capacitate de reproducere rapidă. Această insectă prezintă de obicei două sau trei generații pe an, hibernând ca pupă în sol la adâncimi de 10-12 cm. La începutul primăverii, muștele adulte ies din pupă, având o lungime de aproximativ 3 mm, cu un corp de culoare gri și un cap galben. Aripile masculilor măsoară în jur de  2,9 mm, în timp ce femelele au aripi mai lungi, de până la 4 mm. Picioarele acestora sunt negre, cu genunchi galbeni, iar ovopozitoarele lor le permit să depună ouăle în apropierea bazei frunzelor de ceapă.

Atacul muștei cepei devine evident abia atunci când adulții zboară pentru prima dată, iar efectele devin vizibile pe parcursul verii, culminând la sfârșitul sezonului cald. Larvele minează tulpina și bulbii, provocând îngălbenirea și uscarea frunzelor, iar plantele afectate pot fi smulse cu ușurință, lăsând bulbii în sol. Aceștia devin vulnerabili la infecții bacteriene și fungice, atât în câmp, cât și în depozit. Femelele muștei cepei fac numeroase inserții de ouă, iar aceste mici puncte sunt primele indicii că insectele sunt active.

Pentru a preveni apariția muștei cepei, fermierii pot adopta măsuri eficiente. Este important să se strângă și să se distrugă resturile vegetale rămase după recoltare, să se practice rotația culturilor și să se efectueze arături adânci în toamnă, pentru a introduce pupele hibernante în straturi de sol mai profunde. Aceste metode de prevenire nu doar că ajută la menținerea sănătății culturilor de ceapă, dar contribuie și la protejarea întregului ecosistem agricol, asigurând o recoltă mai bogată și de calitate superioară.

Erbicidarea cepei – o metoda de a ține dăunătorii și bolile departe

Aplicarea erbicidelor trebuie să se realizeze cu precădere imediat după semănat, pentru a preveni apariția buruienilor care pot concura cu ceapa pentru nutrienți și apă. În cazul în care nu reușești să aplici erbicidul în momentul semănatului, se recomandă realizarea acestei operațiuni cu o săptămână înainte ca ceapa să răsară, oferind astfel plantelor o șansă mai bună de a se dezvolta fără a fi afectate de vegetația nedorită.

Este important de menționat că erbicidarea nu se face oricum.Solul trebuie să fie umed, iar vremea mai răcoroasă este ideală pentru a maximiza eficiența erbicidelor. În funcție de momentul aplicării, erbicidele se clasifică în două categorii: preemergente și postemergente. Erbicidele preemergente se aplică înainte de înființarea culturii, fiind esențiale pentru a preveni germinarea semințelor de buruieni. O nivelare și mărărunțire a solului după aplicarea acestor erbicide ajută la o mai bună încorporare a substanțelor active în sol.

Produse precum Boxer 800 EC, Challenge 600,  Stomp Aqua,,  sunt exemple de erbicide eficiente care pot fi utilizate în această etapă. Pe de altă parte, erbicidele Cerlit Super/Starane Super, aplicate în postemergență sunt utilizate atunci când buruienile au crescut deja, aplicându-se direct pe vegetația acestora. Aceste produse acționează prin sistarea fotosintezei la plantele nedorite, ceea ce duce la distrugerea lor.

Erbicidarea culturii de ceapă poate fi realizată și cu alte erbicide disponibile în magazinele specializate, fitofarmacii sau online. Pentru suprafețele mai mici, controlul manual al buruienilor este o alternativă viabilă, implicând smulgerea acestora sau utilizarea unor echipamente specializate.

 

Concluzii

Această legumă se confruntă cu diverse probleme, precum mana, putregaiul moale și putregaiul cenușiu, dar și cu dăunători precum musca cepei. Pentru a preveni aceste situații, este important să alegem soiuri rezistente, să practicăm rotația culturilor și să menținem igiena culturală. Soiuri precum Diamant, Aurie de Buzău și Roșie de Făgăraș se dovedesc a fi eficiente în protejarea culturilor. Monitorizarea constantă și aplicarea tratamentelor adecvate contribuie la menținerea sănătății cepei și la obținerea unei recolte de calitate superioară.