Cum va fi vremea in aceasta saptamana
Scris de Echipa Alcedo
Sub aspect termic, in aceasta saptamana va predomina o vreme mai calda decat in mod normal la nivelul intregii tarii. Temperatura maxima a aerului se va incadra intre 1…15°C pe intreg teritoriul agricol al tarii, iar cea minima se va incadra intre -14…7°C, fiind conditii de producere a poleiului. Se asteapta precipitatii sub forma de ploaie, in cea mai mare parte a teritoriului, dar si mixte (ploaie, lapovita si ninsoare), indeosebi in nord-estul tarii, acestea fiind insotite de intensificari temporare ale vantului. In zonele joase se va semnala ceata, izolat asociata cu burnita.
Aprovizionarea cu apa pe adancimea de sol 0-100 cm, in cultura graului de toamna, va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime, in toate regiunile agricole ale tarii. In conditiile agrometeorologice mentionate, culturile de toamna si speciile pomiviticole se vor afla in stadiul de repaus vegetativ, in aproape toata tara. Pe suprafetele agricole fara strat protector de zapada, unde temperaturile minime din aer vor scadea sub pragurile biologice critice de rezistenta (Tmin≤-10…-15°C) ale plantelor vor fi posibile vatamari ale aparatului foliar prin ingalbeniri/arsuri ale varfului frunzelor.
Pe ansamblu, lucrarile agricole de sezon vor fi intrerupte temporar.
sursa: meteoromania.ro