Din decembrie, fermierii primesc diferenta subventiilor pe suprafata
Scris de Echipa Alcedo
Incepand cu 1 decembrie, plata pe suprafata acordata din fonduri europene si de la bugetul national, respectiv inca 90 de euro pe hectar, va fi achitata fermierilor, a anuntat Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin.
„Pana in prezent am platit catre fermieri toate fondurile ca si avans din plata directa pe suprafata, acei 69 de euro, iar suma totala platita de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) este de 635 de milioane de euro.Asa cum spune regulamentul european, incepand cu 1 decembrie, deci in cateva saptamani, vom plati integral, inca 90 de euro, unde avem si contributie de la Uniunea Europeana si contributie de la bugetul de stat”, a spus ministrul Agriculturii.
Ministrul a tinut sa precizeze ca mai sunt in jur de 8.700 de fermieri, dintre cei 1,019 milioane inscrisi la APIA, care nu au primit acele plati suplimentare pentru ca respecta bunele conditii agricole si de mediu şi care, de regula, se platesc in primele luni ale anului urmator.
De asemenea, Constantin a adaugat ca s-a demarat si plata avansurilor pentru masuri de agromediu din PNDR, Axa II, in jur de 250 de milioane de euro, iar pana la finele lunii noiembrie se vor plati in totalitate.
sursa:agroromania.manager.ro