Cum va fi vremea in aceasta saptamana…

Scris de Echipa Alcedo

De astazi vremea incepe sa se raceasca si va deveni instabila in cea mai mare parte a tarii. Temperatura maxima a aerului se va incadra intre 20…36°C, iar cea minima va oscila intre 7…23°C, cele mai scazute valori inregistrandu-se in depresiuni. Referitor la continutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm in cultura neirigata de porumb, aceasta se va incadra in limite scazute (seceta pedologica moderata) si deosebit de scazute (seceta pedologica puternica si local extrema) in Maramures si Banat, pe suprafete agricole extinse din Moldova, Oltenia si Transilvania, sudul Crisanei, izolat in vestul, sud-estul, estul si nordul Munteniei, centrul, estul si sud-estul Dobrogei. Despre starea de vegetatie a culturilor agricole, in conditiile agrometeorologice mentionate, procesele de crestere, dezvoltare si maturare ale culturilor de camp si speciilor pomi-viticole se vor desfasura mai intens, indeosebi pe arealele agricole cu o aprovizionare satisfacatoare cu apa a solului. Starea de vegetatie a plantelor se va prezenta buna si medie, respectiv medie si slaba pe terenurile agricole afectate de fenomenul de seceta pedologica cu diferite grade de intensitate. Cultura de floarea-soarelui se va afla predominant la maturitate in ceara si deplina (30-100%), precum si recoltare, indeosebi in jumatatea de sud a tarii. Sub aspect fenologic, porumbul va parcurge maturitatea in lapte, ceara si deplina (20-100%) la nivelul intregii tari. La hibrizii timpurii si extratimpurii se vor continua lucrarile de recoltare. In toate bazinele de cultura, la sfecla de zahar se vor semnala ingrosarea axei hipocotile si acumularea zaharului in radacina. Cultura de cartof va parcurge cresterea tuberculilor, vestejirea vrejilor si recoltarea, in aproape toata tara. La speciile pomicole se vor inregistra cresterea si coacerea rodului, acumularea zaharurilor, precum si recoltarea esalonata a fructelor, in functie de atingerea maturitatii tehnologice. In toate podgoriile, la vita de vie se vor inregistra cresterea boabelor si acumularea zaharurilor, precum si coacerea si inceputul recoltarii la soiurile timpurii de masa. Lucrarile agricole specifice campaniei de vara (recoltare, erbicidari, tratamente fitosanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, araturi, etc) se vor efectua pe ansamblu normal, exceptand zilele cu precipitatii.

sursa: meteoromania.ro