Cum va fi vremea in aceasta saptamana…
Scris de Echipa Alcedo
Dupa o saptamana de foc, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, a venit vremea vijeliilor si ploilor torentiale. Potrivit meteorologilor temperaturile vor scadea cu minim 10 grade Celsius, inregistrandu-se saptamana aceasta o maxima de 34 grade Celsius. Temperatura minima a aerului se va situa intre 8…24°C, in majoritatea regiunilor. Instabilitatea atmosferica se va manifesta prin ploi sub forma de aversa, dar si ploi torentiale, acestea fiind insotite de descarcari electrice si intensificari temporare ale vantului, local cu aspect de vijelie, iar izolat vor fi conditii de producere a grindinei. In cultura de porumb, aprovizionarea cu apa in stratul de sol 0-100 cm, se va situa in limite satisfacatoare, apropiate de optim si izolat optime, in aproape toata ara. La orzul de toamna aflat la maturitatea deplina se vor continua lucrarile de recoltare, pe majoritatea suprafetelor agricole. Graul de toamna se va afla in fazele de maturitate in lapte si ceara (30-100%), precum si maturitate deplina (10-100%), iar local, in sudul si sud-vestul tarii, va fi posibila declansarea recoltarii. Sub aspect fenologic, rapita va parcurge formarea boabelor in silicve (75-100%) si maturitatea deplina (20-100%), totodat, extinzandu-se suprafetele agricole in curs de recoltare. La cultura de floarea-soarelui se va definitiva infrunzirea (100%), continuandu-se formarea calatidiului si inflorirea (10-100%), la nivelul intregii tari. Porumbul isi va continua infrunzirea (11-21 frunze) si aparitia paniculului (10-60%) pe aproape intreg teritoriul agricol, starea de vegetatie a plantelor fiind buna si medie, respectiv medie si slaba pe terenurile cu deficite de apa in sol si in semanaturile efectuate tardiv. Pe majoritatea suprafetelor, la sfecla de zahar se va continua infrunzirea (12-21 frunze) si ingrosarea axei hipocotile (20-100%), iar la cartof predominante vor fi inflorirea si cresterea tuberculilor (10-100%). In cea mai mare parte a podgoriilor, vita de vie va parcurge formarea si cresterea boabelor, totodata, continuandu-se cresterea lastarilor si a frunzelor. Conditiile agrometeorologice prognozate vor permite desfasurarea lucrarilor de intretinere ale culturilor de camp, exceptand zilele cu precipitatii.
sursa: meteoromania.ro