Ce fermieri sunt eligibili pentru a primi despagubiri la culturile afectate de seceta?

Scris de Echipa Alcedo

Ieri, ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a publicat pe site-ul sau textul Ordonantei de Urgenta privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de seceta severa manifestat in perioada aprilie – septembrie 2015. Astfel, in urma monitorizarii si evaluarii situatiilor centralizatoare comunicate de catre Institutia Prefectului si Directia pentru Agricultura Judeteana la Centrul Operativ pentru situatii de urgenta din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a rezultat ca sunt afectati circa 173,5 mii de fermieri, pe o suprafata de circa 1,65 milioane hectare, cele mai afectate fiind culturile de porumb boabe, floarea soarelui, soia, cartof, sfecla de zahar, legume in camp, plante de nutret, pasuni si fanete.Cei care pot beneficia de acest ajutor sunt, conform articolului 3 din Ordonanta, producatorii agricoli care isi desfasoara activitatea in productia agricola primara, respectiv:
– producatori agricoli persoane fizice care detin atestat de producator emis in baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol;
– producatori agricoli persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare;
– producatori agricoli persoane juridice, precum si orice forme asociative cu/sau fara personalitate juridica constituite conform legii.
Pentru a fi eligibili schemei de ajutor de stat beneficiarii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii cumulative:
a) sa detina proces verbal de constatare si evaluare a pagubelor, incheiat in perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2015 si 20 octombrie 2015, conform legislatiei pentru situatiile de urgenta, asumat de semnatari si in care sa fie inscrise cel putin informatii privind cultura, suprafata calamitata, precum si procentul de calamitare de peste 30%;
b) sa fie inregistrati in evidentele APIA cu cerere unica de plata aferenta anului 2015;
Ajutorul de stat reprezinta o plata compensatorie care acopera cel mult 20% din pierderea de venit de 100% aferenta culturilor mentionate, plata compensatorie diferentiata in functie de procentul de calamitare inscris in procesele verbale de constatare si evaluare a pagubelor. Actele se vor depune la APIA pana pe data de 30 noiembrie.
sursa:madr.ro