Atentie! 30 septembrie, termen limita pentru infiintarea culturilor verzi…
Scris de Echipa Alcedo
Sfarsitul lunii septembrie este termenul limita foarte clar pentru o masura importanta care aduce fermierilor 130 euro/ha in fiecare an. Este vorba despre pachetul 4 (P4) “Culturi verzi” din masura de Agromediu, care pana la 30 septembrie 2016 fermierii trebuie sa infiinteze culturile verzi. Iata ce culturi puteti infiinta: mazarea, mazarichea, rapita, mustarul, lupinul, sulfina. Atentie! Utilizarea fertilizantilor chimici este interzisa, doar fertilizantii organici putand fi utilizati inaintea infiintarii culturilor verzi. De asemenea, biomasa formata trebuie sa fie incorporata in sol cel tarziu pana la 31 martie.
Precizam ca pachetul 4 (P4) ”Culturi verzi” din masura de Agromediu este disponibil la nivelul intregii tari, putandu-se aplica, la depunerea cererii unice, pentru maximum 80% din terenul arabil apartinand unei ferme. Fermierii pot schimba anual suprafata pentru care se aplica acest pachet cu alte suprafete localizate in cadrul aceleiasi ferme, dar cu conditia mentinerii valorii de suprafata angajata in cadrul acestui pachet in primul an de angajament. Dupa depunerea cererii, in cazul in care semanarea culturilor verzi se realizeaza pe alta parcela decat cea indicata in cererea unica de plata, fermierul are obligatia sa notifice APIA in termen de 10 zile de la infiintare, dar nu mai tarziu de 30 septembrie. In lipsa acestei notificari, suprafata respectiva este exclusa de la plata.
Retineti! Nu confundati infiintarea culturilor verzi pentru Pachetul 4 Agromediu cu infiintarea covorului vegetal, care se ia in calcul pentru plata de inverzire, si unde termenul-limita este 1 octombrie.
sursa: agrointel.ro