S-a stabilit motorina pe 2016

Scris de Echipa Alcedo

tractorDe curand, Guvernul a aprobat Proiectul de Lege pentru completarea art. 10 din Hotararea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura. Este vorba de suma de 338,8 milioane de lei pentru plata ajutorului de stat, in anul 2016, pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura. Fondurile se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2016. Din aceasta suma fermierii vor primi insa si restul de bani, diferenta de 48%, din subventia aferenta trimestrului III din 2015.

Din suma alocata pentru anul 2016 se plateste si acea restanta sa ii spunem de 48% aferenta cantitatii de motorina din trimestru III pe anul 2015. Pe an acesta era suma prevazuta si trebuia aprobata legal. Daca banii nu vor ajunge pe 2016 atunci se va proceda la fel si probabil la sfarsitul anului vom trece in bugetul pe 2017, depinde foarte mult de cererile depuse”, a declarat ministrul agriculturii, Achim Irimescu.

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura a fost aprobata in 2014 (prin Hotararea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maxima a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3.334 miliarde de lei. Schema de ajutor de stat a fost elaborata in baza Regulamentului (UE) nr.651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat si este exceptata de la obligatia notificarii catre CE. Pentru anul 2015, suma alocata de la buget pentru plata ajutorului de stat a fost de 377,4 milioane lei.

sursa: agrointel.ro