Cum va fi vremea in aceasta saptamana

Scris de Echipa Alcedo

vremeaIn acest interval, regimul termic al aerului va fi in general mai ridicat decat in mod obisnuit, in aproape toata tara. Temperatura medie diurna a aerului va fi cuprinsa intre 3…12°C, mai ridicata cu 1…4°C comparativ cu mediile multianuale, iar cea maxima se va situa intre 6…17°C, la nivelul intregii tari. Temperatura minima a aerului va oscila intre 0…11°C in cea mai mare parte a zonelor de cultura, valorile cele mai scazute fiind posibile in depresiuni. Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 10 cm se va incadra intre 3…14°C, limite favorabile desfasurarii fazelor de vegetatie la culturile de toamna semanate in epoca optima.

Se prognozeaza ploi locale, insotite de intensificari temporare ale vantului, pe aproape intreg teritoriu agricol. Rezerva de umiditate in stratul de sol 0-50 cm, se va incadra in limite satisfacatoare, apropiate de optim si izolat optime, in majoritatea zonelor de cultura. Deficite de apa in sol (seceta pedologica moderata, puternica si izolat extrema) se vor inregistra in cea mai mare parte a Dobrogei, Moldovei, Transilvaniei, estul si local in sudul Munteniei.

In aceste conditii, procesele fiziologice ale culturilor de toamna vor evolua pe ansamblu normal, in cea mai mare parte a tarii. Totodata, starea de vegetatie se va mentine buna si medie in semanaturile efectuate in epoca optima, iar in culturile infiintate tardiv, precum si pe arealele agricole cu deficite de umiditate in sol, uniformitatea si vigurozitatea plantelor va fi medie si slaba.

sursa:meteoromania.ro