Cu ce fungicide combatem bolile foliare ale rapitei in toamna?

Scris de Echipa Alcedo

Bolile foliare ale rapitei necesita o atentie deosebita, efectele acestora fiind devastatoare atunci cand gradul de infectare este ridicat, iar tratamentele cu fungicide nu sunt realizate la timp.

Fainarea rapitei (Erysiphe cruciferarum) este o boala ce poate aparea inca din toamna, in anii secetosi si cu umiditate relativa a aerului ridicata. Primele simptome ale infectiei fungice sunt sub forma de pete circulare cu aspect de pasla alba, pe ambele fete ale frunzei, tulpini si silicve. Prin evolutie, aceste pete se maresc, formand un miceliu dens ce acopera intreaga suprafata foliara.

O alta boala este putregaiul negru al rapitei (Phoma lingam/Leptosphaeria maculans), care poate afecta cultura pe intreg ciclul de vegetatie, incepand cu faza cotiledonala. Ataca toate organele plantei, inclusiv coletul si radacina. Plantele afectate prezinta la inceput simptome de inrosire a frunzei, iar la un atac puternic se brunifica si putrezesc.

Respectarea masurilor agrotehnice nu impiedica in totalitate aparitia bolii, tocmai de aceea se recomanda observarea atenta a simptomelor, precum si aplicarea de tratamente cu fungicidele ZIZAN 500 SC sau SALVATOR 25 EW, in doza de 0,5 l/ha.