LANCELOT SUPER

  • 0.033 KG - 74.25 lei/Buc
  • 0.5 KG - 1075.0 lei/Buc
  • Producător: Dow AgroSciences, SUA
  • Furnizor: SUMMIT AGRO ROMANIA SRL
Echipa de vânzări pentru fermieri Echipa de vânzări pentru fitofarmacii

Prețurile nu includ TVA și se pot modifica fără o notificare prealabilă.

Caracteristici: este un erbicid postemergent, selectiv pentru cereale paioase si porumb, actionand asupra buruienilor dicotiledonate anuale si perene. Este un erbicid sistemic, cu patrundere in principal prin sistemul foliar si secundar prin radacini. Lancelot Super prezinta un mod dublu de actiune asupra buruienilor: florasulam-ul inhiba acetolactat sintaza (ALS), in timp ce aminopiralidul actioneaza ca o auxina sintetica. Ambele componente se distribuie sistemic in planta si deregleaza metabolismul plantei, afectand procesul de crestere si conducand in final la moartea buruienilor.

Spectrul de buruieni combatute: Buruieni sensibile: Amaranthus retroflexus, Anthemis arvensis, Beta vulgaris, Brassica oleracea, Capsella bursa-pastoris, Cardaria draba, Centaurea spp, Crysanthemum coronarium, Cirsium arvense, Consolida spp, Galinsoga parviflora, Galium aparine, Matricaria chamomilla, Myagrum perfoliatum, Papaver rhoeas, Polygonum convolvulus, Raphanus raphanistrum, Sinapis arvensis, Sonchus spp, Stellaria media si Vicia sativa. Buruieni mediu sensibile: Chenopodium album (stadiul de 2-4 frunze), Chrysanthemum segetum, Fumaria spp, Galeopsis tetrahit, Malva spp, Picris echioides, Polygonum aviculare, Bifora spp.

Lancelot Super asigura o combatere eficienta a buruienilor in crestere, iar adaugarea unui adjuvant ne-ionic poate imbunatati combaterea in cazul infestarilor cu Chenopodium spp, Sonchus arvensis, Centaurea spp, Fumaria spp, Malva spp, mai ales in conditii de seceta. Lancelot Super este omologat ca erbicid postemergent pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale si perene la grau, orzoaica de primavara si porumb. Dozele omologate sunt de 33 g/ha.

Mod de utilizare: poate fi aplicat primavara de la infratire pana la formarea a doua internodii. Temperatura optima de aplicare este intre 8-25°C, dar tratamentele pot fi facute incepand de la 5°C, situatie in care aparitia simptomelor erbicidului este incetinita dar efectul final de combatere nu este afectat. Pentru a obtine cele mai bune rezultate, se recomanda sa se erbicideze atunci cand buruienile dicotiledonate au 2-6 frunze iar in cazul infestarilor cu Cirsium arvense, maxim 10 – 15 cm inaltime. Volumul de apa recomandat este de 100-400 l/ha. Este necesar sa se asigure o acoperire uniforma a buruienilor cu solutia de tratat. ATENTIE! Se va evita contactul erbicidului cu culturile dicotiledonate din vecinatate. Lancelot Super este compatibil cu majoritatea fungicidelor si insecticidelor si de asemenea cu fertilizanti foliari. Pentru o mai mare siguranta se va consulta lista de combatibilitate si se va face un test practic. De asemenea poate fi amestecat cu erbicide pe baza de isoproturon, clorotoluron, clodinafop, fenoxaprop, dar poate reduce eficacitatea produselor pe baza de iodosulfuron. Timpul de pauza pana la infiintarea urmatoarei culturii depinde in principal de tipul de cultura, conditiile de mediu dar si de practicile agricole. Pentru a favoriza descompunerea reziduurilor continute in paie, se recomanda tocarea si incorporarea acestora cat mai repede posibil. Descompunerea aminopiralidului este mai rapida in conditiile unui sol cald si cu umiditate si poate fi accelerata prin irigare suplimentara. Culturile care pot fi infiintate dupa aplicarea Lancelot Super:

• dupa 1 luna (in caz de cultura calamitata): cereale, porumb, sorg; solul trebuie arat inainte de semanat;

• toamna: cereale de toamna, rapita de toamna, pasune;

• primavara urmatoare: cereale de primavara, rapita de primavara, floarea soarelui (la 11 luni de la aplicarea erbicidului Lancelot Super), ceapa, cartof, sfecla de zahar, lucerna, morcov, cicoare, in;

• dupa 14 luni: linte, naut, soia, fasole, mazare.

Pentru alte culturi, se recomanda sa consultati Reprezentanta Dow AgroSciences din Romania.

Indicatii privind folosirea paielor si a gunoiului de grajd

Incorporati prin aratura paiele provenite de la culturile tratate cu Lancelot Super. Nu comercializati aceste paie, exceptand cazul in care sunt folosite in scop industrial sau ca materie prima pentru producerea de energie termica. Reziduurile de plante, inclusiv paiele din zonele tratate sau gunoi de grajd de la animale care au consumat paie din zonele tratate, nu pot fi folosite pentru compost sau mulci in cazul culturilor plantelor sensibile in acelasi sezon. De asemenea, nu pot fi folosite in sera sau la producerea rasadurilor. Paiele tratate cu aminopyralid sau gunoi de grajd de la animale care au consumat paie provenite din zonele tratate, nu trebuie sa fie utilizate pentru patul de cultura, compost sau mulci in producerea ciupercilor.

Gunoiul de grajd provenit din paie tratate cu Lancelot Super:

• Poate fi incorporat chiar inainte de semanat la culturile de cereale, porumb, pasuni si rapita.

• Trebuie sa fie incorporat cu cel putin sase (6) luni inainte de semanat in cazul culturilor de sfecla de zahar, cartofi, legume, floarea-soarelui, tomate, castraveti, salata verde, morcovi si orice fel de plantatii (livada, vita-de-vie, etc.). Aceasta perioada de asteptare include doar lunile active, cand temperatura solului este de peste +5°C si activitatea microbiana este prezenta. Atentie! Lancelot Super nu permite semanatul leguminoaselor pentru furaj in cultura de cereale (borceag).

  • florasulam, 15 %
  • aminopiralid, 30 %

Xn

granule dispersabile

Cultură Spectru de combatere Dozaj
Grau Buruieni dicotiledonate anuale si perene 33 g/ha postemergent
Porumb Buruieni dicotiledonate anuale si perene 33 g/ha postemergent
Orzoaica de primavara Buruieni dicotiledonate anuale si perene 33 g/ha postemergent

2861/18.04.2011

Informațiile prezentate pe acest site sunt doar cu titlu informativ. Înainte de utilizare consultați eticheta de pe ambalajul produsului.

Sunteți interesat(ă) de LANCELOT SUPER?